Drumul Crucii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și în acest an, în Vinerea Mare, credincioșii doritori să-și intensifice viața duhovnicească au participat la Procesiunea ,,Drumul Crucii”, la străvechea mănăstire Hodoș-Bodrog.

 

La Mănăstirea Hodoș – Bodrog, această tradiţie dăinuie de câteva decenii (mai precis din anul 1925), de pe vremea episcopului Grigore Comșa, rânduiala constând pe atunci doar din meditaţii şi pe parcurs s-au adăugat unele cântări specifice Săptămânii Mari.

Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, fiecare având câte o icoană cu una din cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, și anume: prima oprire: interogatoriul și condamnarea la moarte; a doua oprire: arcada ,,Ecce Homo”, unde Iisus a luat crucea; a treia oprire: Prima cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a patra oprire: întâlnirea lui Iisus cu Mama Sa; a cincea oprire: întâlnirea cu Simon din Cirene; a șasea oprire: întâlnirea dintre Iisus și Veronica; a șaptea oprire: Drumul Crucii întretăiat de Cardo Maximus; a opta oprire: a doua cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a noua oprire: a treia cădere a lui Iisus sub povara Crucii; a zecea oprire: dezbrăcarea lui Iisus de hainele Sale; a unsprezecea oprire: pironirea pe Cruce; a doisprezecea oprire: Răstignirea și Moartea lui Iisus; a treisprezecea oprire: coborârea de pe Cruce și cea de-a paisprezecea oprire: mormântul și locul Învierii lui Hristos.

Drumul Crucii durează aproximativ trei ore, iar pelerinii au de parcurs aproximativ patru kilometri.

După Slujba Ceasurilor care s-a săvârșit în biserica nouă a mănăstirii, soborul de de slujitori și pelerinii prezenți au plecat în procesiune pe ,,Drumul Crucii”, făcând câte un popas la fiecare dintre cele 14 cruci, unde s-au citit pericope evanghelice, s-au înălțat rugăciuni.

La finalul procesiunii părintele Protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul Eparhial Arad şi vieţuitor în această Sfântă Mănăstire, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evocat exemplul personajelor amintite la popasurile procesiunii, și anume: Maica Domnului, Veronica, Simon din Cirene, femeile Ierusalimului. De asemenea, părintele Iustin a vorbit despre frumusețea duhovnicească a slujbelor din Săptămâna Mare precum și despre folosul sufletesc și trupesc al rugăciunilor rostite în rânduiala Drumului Crucii.

,,Drumul Crucii”, pe lângă faptul că este un ritual bisericesc apreciat cu multă evlavie de credincioși, a devenit o tradiție foarte cunoscută în aceste părți ale țării, credincioșii participând trupește și sufletește, ca o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru a primi ajutor la cererile lor și iertare de păcate. Această tradiţie a fost dusă şi în alte părţi de către părinţi care au fost vieţuitori la Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi mai apoi au devenit stareţi la alte mănăstiri, precum: Feredeu, Hadâmbu, din Iaşi şi Schitul Straja, din Hunedoara.

Printre cei care au străbătut în această zi Drumul Crucii s-au aflat credincioși din județele apropiate, dar și români care muncesc în străinătate și care în aceste zile s-au întors acasă, pentru a sărbători Paștile alături de familiile lor, sublinind acest aspect mai ales în acest an omagial dedicat românilor din afara granițelor României și bunele legături pe care le avem cu aceștia.

***

Mănăstirea Hodoș-Bodrog este considerată cea mai veche așezare monastică din țara noastră, cu viață monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, după cum reiese dintr-o diplomă dată de Regele Bela al III-lea al Ungariei, iar informațiile unor istorici vorbesc despre existența unor călugări greci încă din secolul al XI-lea. Tradiția spune că mănăstirea a luat ființă după ce un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele din pământ Icoana Maicii Domului cu Pruncul Iisus, icoană făcătoare de minuni. Exact pe acel loc, credincioșii au construit o biserică. Pentru a confirma datele tradiției, se mai păstrează încă, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit Icoana, precum și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la care, de secole, credincioșii din câmpia Aradului și mai de departe vin aici spre a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru a rosti rugăciuni și pentru reculegere spirituală.

În exteriorul bisericii, pe zid, este o inimă din piatră, iar credincioşii se opresc aici pentru că au credinţa că, dacă îşi lipesc urechea de piatră, se aud bătăi de inimă.

Mănăstirea Hodoş-Bodrog mai deţine şi o bogată colecţie de icoane, numeroase cărţi vechi şi de alte obiecte de patrimoniu din secolele al XIV-lea şi al XIX-lea. Cel mai valoros obiect fiind Icoana Maicii Domnului, care datează de când este mănăstirea.

Protos. Dr. Nicolae Tang

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *