În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2025, care, în acest an cade în Duminica a 17-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost așteptat cu multă bucurie de obştea mănăstirii şi numărul mare de credincioşi, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Arhim. Dr. Teofan Mada, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului, Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Protos. Dr. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Protos. Arsenie Chiosu, de la Mănăstirea Arbore, jud. Suceava, Arhid. Claudiu Condurache, Arhid. Gherasim Tompa, Ierod. Cleopa Nistor și Diac. Adelin-Ștefan Rusu.

În cuvântul de învăţătură Chiriarhul arădean a tâlcuit pericopele scripturistice din această zi (Evr. 7; 2 Cor. 6 și 7; Luca 2 și Matei 15).

La sfânta slujbă, între sutele de pelerini, s-au aflat și domnul Valentin Bot, primarul localității Șiria, satul natal al bunicilor Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și maica stavroforă Olimpiada Ene, stareța Mănăstirii ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna-Arini, jud. Suceava.

La finalul slujbei, Părintele Protos. Dr. Nicolae Tang, în numele părintelui stareț și a obștii mănăstirii a credincioșilor și pelerinilor care trec pragul acestei mănăstiri, i-a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru popasul duhovnicesc din această zi și pentru cuvântul de învățătură, cuvânt care a explicat însemnătatea teologică și duhovnicească a praznicului de azi. De asemenea, în contextul în care anul acesta sărbătorim centenarul Patriarhiei Române, Părintele a arătat că Înaltpreasfințitul Părinte Timotei slujește Biserica noastră de aproape 64 de ani, ca diacon, preot și ierarh. Adică, la fel ca Dreptul Simeon, Înaltpreasfinția Sa și-a dedicat întreaga viață slujirii bisericii și neamului.

Diac. Adelin-Ștefan Rusu

Sursa: https://www.arhiepiscopiaaradului.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *