Evanghelia Duminicii

Ioan 7, 37-53; 8, 12

37.Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38.Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
39.Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
40.Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
41.Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
42.N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?
43.Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.
44.Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
45.Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?
46.Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.
47.Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?
48.Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?
49.Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
50.A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
51.Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?
52.Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
53.Şi s-a dus fiecare la casa sa.
12.Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *