Așezare


Din punct de vedere geografic, Mănăstirea Hodoș–Bodrog se află în județul Arad
(județ situat la granița de vest a României), la vest de municipiul Arad,
pe cursul inferior al Mureșului, la o distanță de aproximativ 12 km,
pe drumul județean DJ 682, care duce de la Arad la Felnac – Secusigiu – Periam.

Acces din Arad:

  • Se merge spre Timișoara pe DN 69.
  • Înainte de benzinăria OMV din Aradul Nou, la semafor, se virează la dreapta pe Strada Ogorului
    (există indicator către mănăstire).
  • Se trece de cele trei sensuri giratorii de la capătul Străzii Ogorului,
    urmărind de fiecare dată direcția Zădăreni pe DJ 682.
  • La primele două sensuri giratorii există indicatoare turistice maro către mănăstire.

Acces dinspre Timișoara (DN 69):

  • După benzinăria OMV din Aradul Nou, la semafor, se virează la stânga.
  • Se continuă pe DJ 682, în direcția Zădăreni.

Acces dinspre Timișoara (Autostrada A1):

  • Se iese la a doua ieșire spre Arad – Arad Est 1.
  • Se urmează direcția Zădăreni pe DJ 682.
  • La ieșirea de pe autostradă există indicatoare turistice maro către Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

După localitatea Zădăreni urmează satul Bodrogu Nou, iar aproape de ieșirea din localitate
se virează la dreapta (există indicatoare către mănăstire pe ambele părți ale drumului).
De la indicator până la mănăstire mai sunt aproximativ 2 km.

Se poate ajunge și cu trenul Regiotrans pe relația Arad – Bodrogu Nou.
La câteva sute de metri de gara Bodrogu Nou se află drumul care duce la mănăstire.


Coordonatele GPS ale mănăstirii:
N 46° 7′ 59,712″
E 21° 11′ 1,671″

Mănăstirea se învecinează la est, la aproximativ 1,5 km, cu satul Bodrogu Nou,
la sud cu satul Călugăreni, iar la vest, peste râul Mureș, cu satul Bodrogu Vechi.

Până în anul 1839, mănăstirea era situată pe malul drept al Mureșului,
aparținând satului Bodrogu Vechi și comunei Pecica.

Deoarece mănăstirea era periclitată de cursul Mureșului,
care își apropiase malul până lângă zidurile ei,
prin intervenția starețului Grigore Chirilovici și cu sprijinul autorităților
teritoriale din Arad, în anul 1839 cursul Mureșului a fost dirijat
la nord-vest de mănăstire.


Date de contact

Adresa poștală:
Comuna Zădăreni, Sat Bodrogu Nou
Cod poștal 317126, județul Arad, România

E-mail: mhb@manastireabodrog.ro
Telefon: +40 257 270177